Interviu acordat via poșta electronică, doamnei Andreea Pană, Forum for International Communications, pentru PR Award, 9 dec. 2008
1. Considerati ca Organizatiile Non Guvernamentale inteleg importanta comunicarii si a PR-ului?
Sunt multe organizații care au înțeles importanța relațiilor publice, a PR-ului, desigur. Dar mult mai multe sunt cele care sunt timorate în acest domeniu. Unele pentru că au fost dădăcite de surorile mai mari din mediul apusean prea mult și nu aveau nevoie să iasă la publicul autohton, altele pentru că, fiind dintr-un domeniu confesional creștin ca și bază de pornire și apartenență a membrilor au de 2 ori ezitări, altora le e teamă de expunerea publică datorită imperfecțiunilor programatice sau administrative (dacă ați ști ce imperfecți suntem și noi la Habitat...). Apoi lipsa banilor spre a angaja atari specialiști, lipsa de viziune și strategie pentru acest aspect vital al vieții unei organizații a cărei singură avuție reală sunt o listă de contacte, reputația, bunăvoința publicului fie că acesta este donatorul, voluntarul sau un oarecare cetățean. Per ansamblu, înțelegerea comunicării și a PR-ului sunt cel mult la nivelul copilăriei-adolescenței în tagma noastră a ONG-urilor. Dar suntem tineri, majoritatea sub 18 ani, prezența ONG e tot mai vizibilă în spațiul public deci e speranță!
2. Cum solutionati reticenta mass media in a prezenta stiri pozitive si in special tendinta acestora de a portretiza ONG-urile intr-un mod naiv?
Am aflat de la Președintele Emil Constantinescu în timpul unui periplu american (domnia sa și alți 5 voluntari Habitat români au făcut comunicare și PR organizațional în SUA vreme de o săptămână) expresia că presa românească este prea adeseori tabloidizată, căutând senzaționalul. Vezi tendințe similare in Marea Britanie și SUA via megaconcernul media al domnului Murdoch. Este impertinent și inacceptabil ca un cotidian de largă circulație al unui trust media mare să publice pe prima sau pe alte pagini poze nud ce apelează la simțurile primare ale omului. Pentru că asta se vinde... A aduce media la stirile noastre pozitive în acest context, de reticență față de marfa noastră, a fost o preocupare a zilei 1 a primului nostru proiect de construcție de la Beiuș de pe 7 aprilie 1997. Soluțiile noastre pentru reticența respectivă includ dar nu se limitează la: invitarea membrilor presei la toate ocaziile speciale din viața organizației (voluntariat grupuri de voluntari străini sau români în cele 20 de comunități unde avem proiecte, zile ape porților deschise, evenimente de construcție de calibru național sau european, etc), organizarea de tabere de voluntariat pentru membrii presei, transmiterea de comunicate de presă atât la adresa generală a entității media dar și la adresa personală a persoanei cunoscute în sistem, dezvoltarea unei relații personale cu membrii presei din partea comunicatorilor noștri, claritatea și transparența procesului de selecție a familiilor beneficiar, grefarea programelor noastre pe subiecte de interes public la un moment dat, originalitatea evenimentelor în cadrul cărora se desfășoară o parte a programelor noastre, dimensiunea unora dintre acestea (recordurile, inclusiv cele ONG atrag), calibrul personalităților atrase în programelor noastre, asumarea rolului de interfață între jurnaliștii români și media globală (vezi Time sau CNN), viteza și nivelul transformării vieții beneficiarilor serviciilor noastre. Pentru a reduce tratarea naivă, comunicatorii noștri întrețin o relație atentă, furnizând materiale de calitate și credibile presei, promovând transparența în relațiile cu media.
3. Date fiind resursele limitate ale ONG-urilor, deseori singura modalitate de promovare este cea online. Considerati ca aceasta este suficienta?
Cred că este un foarte bun debut dar nu suficient. Gradual, noi indivizii reacționăm la mesajul on-line, apoi la cel în presa scrisă (ibidem în ce privește publicațiile interne –buletine informative, pliante, etc), televiziune și apoi, pe treapta superioară, la comunicarea față în față. Mai ales în România. Recomand debutul via on-line (cu cunoscuți, prieteni, primii sponsori, baza de date internă) dar trebuie investit la un moment dat în celelalte modalități. De n ori am eșuat în obținerea de rezultate via promovare on-line. Dar este viitor în domeniu, odată cu creșterea numărului de utilizatori decidenți financiar, la nivel de lideri de opinie chiar și informali, etc.
4. Se stie cat de mare este forta cuvintelor in societatea contemporana. Credeti ca lipsa increderii in ONG-uri se datoreaza in parte si valorizarii negative a termenului “non profit”?
Într-o oarecare măsură, da. Expresia este în primul rând una de import, deci străină inițial nu doar vocabularului românesc dar și sufletului românului. Și apoi, însăși expresia în sine, etimologic vorbind, este o negație... Aș fi recomandat “de binefacere“ spre exemplu. Ca să legăm cu tradiția interbelică și abilitatea de relaționare a românului, terminologic vorbind. Altfel aparține mai mult elitelor și celor educați. Dar nu aș da, repet, o mare pondere în balanța valorizării negative.
5. Credeti ca publicul intelege rolul acestui sector?
Din ce în ce mai mult. Cu cât mai mult ne vom asuma un rol de a educa publicul, individul, gradul de înțelegere va crește. Deci PR. La sfârșitul anilor 90 afirmam în mediile Habitat și nu numai că cine va investi atunci în comunicare, în educare, va culege mai târziu rezultatele - - în recunoaștere publică dar și în dezvoltare resurse și nu numai. Polițistul comunitar din Beiuș și comandantul poliției locale au subliniat cât de importantă este misiunea unei alte fundații pe care am întemeiat-o, Bunul Samaritean, pentru reducerea criminalității în randul tinerilor proveniți din orfelinate. Tânărul respectiv, cu emoție, a apreciat rezultatele a 13 ani de muncă. Dar mai este enorm de lucru... și e un proces îndelungat această înțelegere, proces a cărui viteză este direct proporțională cu cantitatea și calitatea rezultatelor obținute de fiecare dintre noi în programele noastre de binefacere. Și cu calitatea imaginii despre sector proiectată în conștiința publică.
6. Cum credeti ca este receptata ideea ONG-ului ca purtator de cuvant al comunitatii? Este ea apreciata de catre directorii companiilor?
Revin cu o critică la adresa sintagmei ONG în același ton cu cea la adresa expresiei non-profit ... dar poate exagerez puțin. Un ONG este însumarea idealurilor câtorva membri ai comunității în raport cu o nevoie anume. Setul de valori morale individuale și organizaționale, mărturia anterioară personală a vieții celui ce exprimă nevoile și interesele comunității în spațiul public (în numele ONG-ului) și rezultatele organizaționale anterioare sunt elemente cheie ale acceptării ca purtător de cuvânt al comunității al ONG-ului respectiv, prin intermediul celor ce îl reprezintă. Cred că directorii de companii apreciază ideea din ce în ce mai mult, mai ales că responsabilitatea socială a firmelor este din ce în ce mai mult planificată și bugetată. Dânșii au nevoie de o interfață cu comunitatea și, deși la concurență cu Biserica și Școala, ONG-ul este un partener de dialog pentru directorii de companii vis-a-vis de comunitate. Sigur, așteptăm să se reducă masa încă mare de directori care ne tratează ca cerșetori (în orașele mai puțin dezvoltate sau zona rurală) sau care nu stau de vorbă cu noi decât prin personalul din diferite departamente. Dar și asta se va rezolva prin efortul nostru de educare, prin PR.
1. Considerati ca Organizatiile Non Guvernamentale inteleg importanta comunicarii si a PR-ului?
Sunt multe organizații care au înțeles importanța relațiilor publice, a PR-ului, desigur. Dar mult mai multe sunt cele care sunt timorate în acest domeniu. Unele pentru că au fost dădăcite de surorile mai mari din mediul apusean prea mult și nu aveau nevoie să iasă la publicul autohton, altele pentru că, fiind dintr-un domeniu confesional creștin ca și bază de pornire și apartenență a membrilor au de 2 ori ezitări, altora le e teamă de expunerea publică datorită imperfecțiunilor programatice sau administrative (dacă ați ști ce imperfecți suntem și noi la Habitat...). Apoi lipsa banilor spre a angaja atari specialiști, lipsa de viziune și strategie pentru acest aspect vital al vieții unei organizații a cărei singură avuție reală sunt o listă de contacte, reputația, bunăvoința publicului fie că acesta este donatorul, voluntarul sau un oarecare cetățean. Per ansamblu, înțelegerea comunicării și a PR-ului sunt cel mult la nivelul copilăriei-adolescenței în tagma noastră a ONG-urilor. Dar suntem tineri, majoritatea sub 18 ani, prezența ONG e tot mai vizibilă în spațiul public deci e speranță!
2. Cum solutionati reticenta mass media in a prezenta stiri pozitive si in special tendinta acestora de a portretiza ONG-urile intr-un mod naiv?
Am aflat de la Președintele Emil Constantinescu în timpul unui periplu american (domnia sa și alți 5 voluntari Habitat români au făcut comunicare și PR organizațional în SUA vreme de o săptămână) expresia că presa românească este prea adeseori tabloidizată, căutând senzaționalul. Vezi tendințe similare in Marea Britanie și SUA via megaconcernul media al domnului Murdoch. Este impertinent și inacceptabil ca un cotidian de largă circulație al unui trust media mare să publice pe prima sau pe alte pagini poze nud ce apelează la simțurile primare ale omului. Pentru că asta se vinde... A aduce media la stirile noastre pozitive în acest context, de reticență față de marfa noastră, a fost o preocupare a zilei 1 a primului nostru proiect de construcție de la Beiuș de pe 7 aprilie 1997. Soluțiile noastre pentru reticența respectivă includ dar nu se limitează la: invitarea membrilor presei la toate ocaziile speciale din viața organizației (voluntariat grupuri de voluntari străini sau români în cele 20 de comunități unde avem proiecte, zile ape porților deschise, evenimente de construcție de calibru național sau european, etc), organizarea de tabere de voluntariat pentru membrii presei, transmiterea de comunicate de presă atât la adresa generală a entității media dar și la adresa personală a persoanei cunoscute în sistem, dezvoltarea unei relații personale cu membrii presei din partea comunicatorilor noștri, claritatea și transparența procesului de selecție a familiilor beneficiar, grefarea programelor noastre pe subiecte de interes public la un moment dat, originalitatea evenimentelor în cadrul cărora se desfășoară o parte a programelor noastre, dimensiunea unora dintre acestea (recordurile, inclusiv cele ONG atrag), calibrul personalităților atrase în programelor noastre, asumarea rolului de interfață între jurnaliștii români și media globală (vezi Time sau CNN), viteza și nivelul transformării vieții beneficiarilor serviciilor noastre. Pentru a reduce tratarea naivă, comunicatorii noștri întrețin o relație atentă, furnizând materiale de calitate și credibile presei, promovând transparența în relațiile cu media.
3. Date fiind resursele limitate ale ONG-urilor, deseori singura modalitate de promovare este cea online. Considerati ca aceasta este suficienta?
Cred că este un foarte bun debut dar nu suficient. Gradual, noi indivizii reacționăm la mesajul on-line, apoi la cel în presa scrisă (ibidem în ce privește publicațiile interne –buletine informative, pliante, etc), televiziune și apoi, pe treapta superioară, la comunicarea față în față. Mai ales în România. Recomand debutul via on-line (cu cunoscuți, prieteni, primii sponsori, baza de date internă) dar trebuie investit la un moment dat în celelalte modalități. De n ori am eșuat în obținerea de rezultate via promovare on-line. Dar este viitor în domeniu, odată cu creșterea numărului de utilizatori decidenți financiar, la nivel de lideri de opinie chiar și informali, etc.
4. Se stie cat de mare este forta cuvintelor in societatea contemporana. Credeti ca lipsa increderii in ONG-uri se datoreaza in parte si valorizarii negative a termenului “non profit”?
Într-o oarecare măsură, da. Expresia este în primul rând una de import, deci străină inițial nu doar vocabularului românesc dar și sufletului românului. Și apoi, însăși expresia în sine, etimologic vorbind, este o negație... Aș fi recomandat “de binefacere“ spre exemplu. Ca să legăm cu tradiția interbelică și abilitatea de relaționare a românului, terminologic vorbind. Altfel aparține mai mult elitelor și celor educați. Dar nu aș da, repet, o mare pondere în balanța valorizării negative.
5. Credeti ca publicul intelege rolul acestui sector?
Din ce în ce mai mult. Cu cât mai mult ne vom asuma un rol de a educa publicul, individul, gradul de înțelegere va crește. Deci PR. La sfârșitul anilor 90 afirmam în mediile Habitat și nu numai că cine va investi atunci în comunicare, în educare, va culege mai târziu rezultatele - - în recunoaștere publică dar și în dezvoltare resurse și nu numai. Polițistul comunitar din Beiuș și comandantul poliției locale au subliniat cât de importantă este misiunea unei alte fundații pe care am întemeiat-o, Bunul Samaritean, pentru reducerea criminalității în randul tinerilor proveniți din orfelinate. Tânărul respectiv, cu emoție, a apreciat rezultatele a 13 ani de muncă. Dar mai este enorm de lucru... și e un proces îndelungat această înțelegere, proces a cărui viteză este direct proporțională cu cantitatea și calitatea rezultatelor obținute de fiecare dintre noi în programele noastre de binefacere. Și cu calitatea imaginii despre sector proiectată în conștiința publică.
6. Cum credeti ca este receptata ideea ONG-ului ca purtator de cuvant al comunitatii? Este ea apreciata de catre directorii companiilor?
Revin cu o critică la adresa sintagmei ONG în același ton cu cea la adresa expresiei non-profit ... dar poate exagerez puțin. Un ONG este însumarea idealurilor câtorva membri ai comunității în raport cu o nevoie anume. Setul de valori morale individuale și organizaționale, mărturia anterioară personală a vieții celui ce exprimă nevoile și interesele comunității în spațiul public (în numele ONG-ului) și rezultatele organizaționale anterioare sunt elemente cheie ale acceptării ca purtător de cuvânt al comunității al ONG-ului respectiv, prin intermediul celor ce îl reprezintă. Cred că directorii de companii apreciază ideea din ce în ce mai mult, mai ales că responsabilitatea socială a firmelor este din ce în ce mai mult planificată și bugetată. Dânșii au nevoie de o interfață cu comunitatea și, deși la concurență cu Biserica și Școala, ONG-ul este un partener de dialog pentru directorii de companii vis-a-vis de comunitate. Sigur, așteptăm să se reducă masa încă mare de directori care ne tratează ca cerșetori (în orașele mai puțin dezvoltate sau zona rurală) sau care nu stau de vorbă cu noi decât prin personalul din diferite departamente. Dar și asta se va rezolva prin efortul nostru de educare, prin PR.